Au plecat în cantonament fără două „piese”! FOTO EXCLUSIV Imagini cu baza de pregătire care îi așteaptă pe steliști

Au plecat în cantonament fără două
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii campioanei s-au reunit ieri la Institutul de Medicină Sportivă, pentru a efectua vizita medicală în vederea sezonului următor, care va debuta pe 10 iulie, cu meciul din Supercupa României, contra Petrolului.

Steaua a decolat astăzi spre München, iar apoi vor ajunge cu autocarul până în cantonamentul din Westendorf. O echipă ProSport a ajuns deja în acest loc în care au mai fost cazate în trecut echipe precum Racing Santander sau Birmingham. Terenul de antrenament se află la 500 de metri de hotel, care a fost ridicat în 1957. Costul unui asemenea sejur este de 105 euro de persoană/zi.

Fără Stanca și manager

Din lotul deplasat de Laurențiu Reghecampf în Austria lipsește Răzvan Stanca, jucător care cel mai probabil nu va mai continua să joace la Steaua din sezonul viitor.

În acest prim cantonament nu va fi prezent nici managerul Stelei, care a rămas în țară pentru a pregăti apărarea roș-albaștrilor în cazul pocedurii disciplinare deschise de UEFA după condamnarea la închisoare cu executare a lui Gigi Becali în dosarul „Valiza”.

În Austria, Steaua va disputa două partide de verificare, ambele urmând a fi transmise în direct de către televiziunea lui Paszkany, Look TV. Pe 22 iunie, de la ora 21:00, Steaua va juca împotriva lui Rubin Kazan (locul 6 în prima ligă din Rusia), iar pe 25 iunie, de la ora 22:00, o va întâlni pe Videoton (vicecampioana Ungariei).

De asemenea, din lotul deplasat de Reghecampf în Austria, nu fac parte Gabi Matei, Chipciu (accidentați) și Rusescu (plecat la FC Sevilla)

Lotul deplasat în Austria:

Portari: Tătărușanu, Niță, Cojocaru

Fundași: Râpă, Georgievski, D. Bratu, Gardoș, Chiricheș, Szukala, V. Lupu, Latovlevici, Pârvulescu

Mijlocași: Adi Popa, Năstăsie, Pintilii, Bourceanu, Prepeliță, Pușcaș, I. Roșu, L. Filip, Tănase, Răduț, N. Stanciu, Iancu

Atacanți: Nikolic, M. Costea, Tatu

Programul Stelei în următoarea lună:

15 iunie – deplasare spre Austria – Hotel Schermer, Westendorf

15 iunie – 26 iunie – cantonament Austria

29 iunie – deplasare spre Anglia – St. George’s Park Football Center, Burton upon Trent, Staffordshire

29 iunie – 9 iulie – cantonament Anglia

9 iulie – deplasare catre București

10 iulie – FC Steaua București – FC Petrolul Ploiești – Supercupa României.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×